Meteorele sunt un complex de sute de stânci, de dimensiuni mai mari sau mai mici, ce se înalță impunător deasupra localității Kalambaka, aproape de vârfurile Koziakas și Chasia. Printre stânci și-a croit drum râul Pinios, ce în curgerea sa lasă în urmă Munții Pindului, pentru ca mai apoi să șerpuiască prin Câmpia Tesaliei. Înspre sud-est se înalță stânca calcaroasă Theopetra (Piatra lui Dumnezeu), ce adăpostește o peșteră renumită în care oamenii și-au găsit refugiu încă din vremuri străvechi.
Cu numele de Meteora (sau Meteore) sunt, însă, cunoscute astăzi mai ales Sfintele Mănăstiri care, începând cu secolul al XIV-lea, au început să răsară pe înălțimile masivelor stâncoase. Până în secolul al XVIII-lea, au fost ridicate și, de-a lungul vremii, locuite de către monahi peste 40 de mănăstiri, chilii și sihăstrii.
Denumirea de Meteora este, însă, de dată mai recentă, nefiind întâlnită în textele scriitorilor antici. În jurul anului 1340, Sfântul Atanasie Meteoritul, ctitorul Sfintei Mănăstiri de la Marele Meteor, cu hramul „Schimbarea la Față a Mântuitorului", și-a ales ca loc de nevoință Piatra lată (gr. Platylithos), pe care a numit-o Meteoron. Ulterior, denumirea avea să se impună și să se generalizeze pentru întreg complexul de stânci și mănăstiri de la Meteora.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul meteoros s-a format din prefixul „după" (gr. «μετὰ») și verbul „aeiro" (gr. «ἀείρω»), care în limba română se traduce cu a pendula, a sta suspendat în gol, agățat între cer și pământ. În viața Sfântului Atanasie Meteoritul, întâlnim și denumirea de Cetatea de piatră (gr. Lithopolis), pe când Maica Theotekni, cea încununată cu laurii sfințeniei, a numit locul Pădurea de piatră a Meteorelor. De asemenea, cunoscutul arheolog și călător francez Léon Heuzey a numit Cetatea de piatră a Meteorelor, Tebaida Kalambakei.
Într-adevăr, Pădurea de piatră a Meteorelor constituie unul dintre cele mai frumoase și impunătoare peisaje cunoscute. Aici, monahii anahoreți și-au găsit cel mai potrivit loc pentru viețuirea lor ascetică. Și pelerinii, însă, după un efort fizic deloc de neglijat, odată ajunși pe stânci și la Sfintele Mănăstiri ale Meteorelor, simt aceeași cutremurare și bucurie, ca și cum ar păși pe puntea ce face trecerea dinspre pământ înspre cer. Datorită priveliștii neasemuite, pelerinajul la sfintele cetățui ale Meteorelor reprezintă o experiență unică, o reală înălțare spirituală și sufletească. Neschimbate de secole, aspectul gri-verzui al stâncilor și înfățișarea lor oarecum sălbatică sunt, însă, repede date uitării, pelerinul cufundându-se în liniște, în izolare și în participarea la harul cel dumnezeiesc.
