Manuscrisele, odoare inestimabile
Pe la începutul secolului al XX-lea, manuscrisele Sfintei Mănăstiri au constituit obiect de studiu pentru diverși cercetători. Primul dintre aceștia a fost profesorul Ioan Vogiatzis, la acea vreme director al Școlii Generale din localitatea Kalambaka. Mai târziu, manuscrisele au fost cercetate și de Adamantios Adamantiou, inspector al Direcției Monumentelor Medievale.
Cel care a studiat, însă, sistematic și științific aceste manuscrise a fost bizantinologul Nikos Veis (1883-1958), care ajungea, pentru prima oară, în Sfânta Mănăstire „Rousanou", la data de 4 octombrie 1908. Ajutat, inițial, de monahul Hrisant Athanasiou și, din luna decembrie a anului 1909, și de monahul Agatanghel Petropoulos de la Mănăstirea „Sfânta Treime", profesorul Veis identifica în Mănăstirea „Rousanou" 52 de manuscrise. Constatând, însă, că Mănăstirea „Rousanou" se afla aproape în paragină și părăsită, profesorul Veis a transferat 44 dintre manuscrise la Mănăstirea „Sfânta Treime", aflată în vecinătate. Restul de manuscrise, opt la număr, le-a lăsat, totuși, în Mănăstirea „Rousanou", pentru uzul liturgic. Ulterior, manuscrisele duse la Mănăstirea „Sfânta Treime" au ajuns la Mănăstirea „Sfântul Ștefan".
În anii ocupației fasciste (1941-1944), preotul Christos Bentas (1883-1979) din Kalambaka, persoană deosebit de evlavioasă, în calitatea sa de secretar al Sfintelor Mănăstiri de pe cuprinsul Mitropoliei Trikkis și Stagon, a contribuit hotărâtor la salvarea și conservarea manuscriselor din așezămintele mănăstirești de la Meteora, ascunzându-le în cripte sau în locații considerate sigure.
Începând cu anul 1985, studiul sistematic și inventarirea manuscriselor Sfintei Mănăstiri „Rousanou" a căzut în sarcina profesorului Dimitrie Sofianos, cadru didactic al Universității Ionice și director al Centrului pentru Cercetarea Elenismului Medieval și Modern din cadrul Academiei Grecești din Atena. În luna decembrie a anului 2007, acesta și-a finalizat studiul referitor la manuscrise, însă primul volum al lucrării sale a fost publicat abia în 2009, la un an de la trecerea sa la cele veșnice.
La 20 martie 2009, odată cu împlinirea a o sută de ani de la prima inventariere făcută de către bizantinologul Veis, Mănăstirea „Sfântul Ștefan" a restituit Mănăstirii „Rousanou" 40 de codice manuscrise. Astăzi, acestea sunt păstrate în mănăstire, urmând a fi expuse într-un spațiu amenajat corespunzător.
În același an, un specialist în domeniu a recondiționat și codicele cu numărul de inventar 30. Codicele amintit a fost redactat în anul 1565, de ieromonahul Partenie, codicograf al mănăstirii, și cuprinde un Teotocar și Imnul Acatist. În perioada următoare, mănăstirea are programată recondiționarea tuturor codicelor manuscrise deținute în proprietate, precum și scanarea completă a acestora, pentru a le putea face accesibile cercetătorilor și oricărei persoane interesate.
Redactate între secolele XIII și XIX, majoritatea acestor codice au un conținut bisericesc, cum era, de altfel, de așteptat. Este vorba, în special, de Liturghiere, Biblii, Minee, Paraclise, Sinaxare, Predici ale Sfinților Părinți ai Bisericii, scrieri dogmatice ș.a.
O mențiune specială se cuvine să facem referitor la codicele cu numerele 1, 3 și 18, inventariate de profesorul Sofianos, deoarece ele sunt cele mai vechi pe care le deține mănăstirea (secolul al XIII-lea). De altfel, însemnarea autografă de pe codicele cu numărul de inventar 3, codice datând din anul 1285, se pare că aparține ctitorului Maxim, la fel ca și însemnarea referitoare la adormirea în Domnul a altor doi egumeni ai mănăstirii, Neofit și Eftimie.
Codicele manuscris cu numărul de inventar 35 datează din secolul al XIV-lea și descrie Tipicul Sfintei Mănăstiri „Pantocrator", ale cărei ruine se pot observa până astăzi pe stânca de la Doupiani, imediat la ieșirea din satul Kastraki. De aceeași valoare este și codicele cu numărul de inventar 36, care cuprinde Tipicul unei alte mănăstiri, închinate preavestiților Apostoli Petru și Pavel. Dintr-o însemnare de pe acest codice, datată 1601, aflăm, printre altele, că în zi de Sfinte Paști, care în acel an fusese sărbătorit în ziua de 14 aprilie, a nins!
În codicele cu număr de inventar 46, datând tot din secolul al XIV-lea, identificăm și testamentul unui oarecare Emanuel Ivannakis, care ne oferă numeroase informații referitoare la regiunile Kalambaka și Meteora în acea epocă.
În sfârșit, tot din secolul al XIV-lea datează și un important codice muzical, inventariat sub numărul 20, care se constituie într-o adevărată carte de vizită pentru tradiția muzicală a Salonicului din acea epocă. Pe foaia liminară anterioară a acestui codice apare următoarea însemnare: A fost scris prezentul Aliluiar în anul 6889 (= 1380/81), luna iunie 13.
Prin secolul al XVI-lea, în cadrul mănăstirii funcționa și un scriptorium, bineînțeles nu unul organizat și sistematic, asemenea celui de la Sfânta Mănăstire „a Marelui Meteor" sau a celui de la Sfânta Mănăstire „Varlaam". La Sfânta Mănăstire „Rousanou" își desfășurau activitatea doar simpli copiști sau caligrafi, care deserveau nevoile obștii cenobitice. Din același secol datează și codicele manuscris inventariat sub numărul 25, care înregistrează o variantă populară a vieții lui Esop.
Astăzi, Sfânta Mănăstire are în plan să se adreseze Bibliotecii Naționale a Greciei, în vederea restituirii a trei manuscrise care îi aparțin, mai importante dintre acestea fiind Testamentul ctitorilor, adică al Sfinților Ioasaf și Maxim, dar și actul de înființare a Sfintei Mănăstiri (sul inventariat sub numărul 1465), luate de la mănăstire în anul 1882, odată cu alte manuscrise de la Meteora, la ordinul guvernului de atunci al Greciei, și duse la Atena.
În încheierea capitolului referitor la manuscrisele deținute de Sfânta Mănăstire, se impune să amintim și observațiile profesorului Dimitrie Sofianos, legate de codicele mănăstirești: Semnate sau anonime, dincolo de valoarea lor paleografică, istorico-filologică și artistică, manuscrisele constituie și odoare religioase cu valoare inestimabilă, la fel ca toate obiectele și produsele artei bisericești. De aceea, nu trebuie tratate, în niciun caz -și subliniez acest lucru-, doar ca exponate muzeale reci, lipsite de viață. Se impune, așadar, să ne aplecăm cu respect și considerație asupra acestor manuscrise vechi, care, deși astăzi ne apar șterse și îngălbenite de scurgerea ireversibilă a timpului, continuă, totuși, să rămână vii și, ce-i mai important, sfințite și binecuvântate de lumina tremurândă a candelei, asemeni unor neprețuite podoabe. Ele sunt mai grăitoare decât oricare dintre caligramele și creațiile artistice, pentru că au topite pe ele fiecare picătură de ceară, după lungile ore de slujbe și rugăciuni neîncetate și fierbinți ale monahilor: Doamne, milostiv fii nouă și nu ne uita!
Sfinte moaște și racle
Încă din anii de demult, la Sfânta Mănăstire „Rousanou", ca, de altfel, la majoritatea mănăstirilor ortodoxe, racle confecționate sau doar suflate cu argint adăpostesc Sfinte Moaște de valoare inestimabilă. De obicei, raclele cu Sfintele Moaște sunt păstrate în Sfântul Altar al bisericii mănăstirești, însă de multe ori le găsim și în paraclise sau în alte locații din mănăstire, pentru ca pelerinii să se poată închina la ele.
Uneori, Sfintele Moaște sunt duse și în afară mănăstirii, pentru sfințirea, binecuvântarea sau sprijinirea sufletească a credincioșilor. Alteori, în vremuri de restriște, precum în perioada ocupației otomane, monahii de la Meteora au colindat cu aceste Sfinte Moaște prin Tesalia, Macedonia și chiar prin Țările Române, ca să adune milostenii pentru mănăstirile lor, greu încercate.
La începutul anului 1745, în pelerinajul său la Meteora, monahul ucrainean Vasily Grigorovich Barsky menționa că s-a închinat la Sfintele Moaște existente atunci în mănăstire, mai exact la capul Sfintei Mari Mucenițe Varvara, precum și la alte Sfinte Moaște. La aceleași Sfinte Moaște ne spune că s-a închinat, în 1859, și arhimandritul rus Porfirie Uspensky, dar și pelerinul Antonie Kapustin, arhimandrit și bizantinolog rus, în anul 1865.
Începând cu anul 1909, în Mănăstirea „Sfânta Treime" fuseseră adunate, spre păstrare, multe dintre odoarele sfinte de la Meteora, între care și cele de la Mănăstirea „Rousanou". În perioada ocupației fasciste (1941-1944), însă, multe dintre acestea au fost furate ori s-au pierdut. Identificate din nou la Trikala, unele dintre acestea au fost ulterior recuperate și inventariate de către o Comisie numită de Mitropolitul Dionisie de Trikki și Kalambaka.
În cele din urmă, racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mari Mucenițe Varvara a ajuns în Catedrala Mitropolitană, cu hramul „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu", din localitatea Trikala, acolo unde se păstrează până astăzi, fiind scoasă spre închinare în fiecare an, la data de 4 decembrie, în ziua prăznuirii Sfintei. Pe racla din argint, de jur împrejur, se distinge inscripția: Cinstitul și Sfântul Cap al Sfintei Mari Mucenițe Varvara, proprietate și tezaur al lui Rousanou, Mănăstire a Meteorelor".
Astăzi, în Sfânta Mănăstire se află și o altă raclă cu Sfinte Moaște, confecționată din argint, care adăpostește tot părticele din Sfintele Moaște ale Sfintei Mari Mucenițe Varvara, precum și alte Sfinte Moaște, păstrate în diferite racle argintate sau din lemn.
