Deși adăpostit într-o încăpere cu dimensiuni de doar 12,2 x 5,4 metri, lăcașul de închinăciune al Sfintei Mănăstiri „Rousanou" este, totuși, amenajat cu multă pricepere. Are formă de cruce cu cupolă și hramul „Schimbarea la Față a Mântuitorului". Sfântul Altar este, însă, orientat spre nord-est, datorită spațiului limitat.
Cu toate acestea, arhitectura în formă de cruce cu cupolă a lăcașului exprimă viziunea perfectă asupra naosului creștin. Semnificația lăcașului este exprimată chiar de centrul arhitectural, în jurul acestuia fiind grupate, în mod logic, toate celelalte motive. Totul se află aici în concordanță cu un plan general, exprimând universalitatea lăcașului de cult și nepermițând credinciosului concentrare de sine stearpă. Dimpotrivă, se creează condițiile propice, care îl vor ajuta pe credincios să se integreze tainei Bisericii și să se apropie de Dumnezeu.
Pictura murală a lăcașului se păstrează într-o stare relativ bună, dacă e să luăm în considerare că a fost realizată în urmă cu aproximativ patru secole. Distrugerile suferite se datorează părăginirii, trecerii timpului și, nu în ultimul rând, umezelii. Pictura este, însă, cea originală, peste ea nemaifiind suprapuse alte straturi. Singura intervenție a venit din partea Direcției Monumentelor, în deceniul anilor 1980, pentru îndepărtarea funinginei și conservare.
Pictorul bisericii
Aflată deasupra ușii de intrare în lăcașul de închinăciune al mănăstirii, pisania nu pomenește numele pictorului de icoane. Foarte probabil, însă, este vorba despre pictorul cretan Tzortzis sau Zorzis, ucenic al lui Teofan Cretanul. Cel puțin așa reiese din cercetarea întreprinsă în legătură cu materialele și tehnica folosite în lăcașuri asemănătoare de închinăciune, cum ar fi cele de la Mănăstirile „Marelui Meteor", „Dousikou" și „Rousanou".
Pictorul de icoane Zorzis (sau Tzortzis) a trăit în secolul al XVI-lea, fiind unul dintre reprezentanții de seamă ai picturii postbizantine timpurii. A fost ucenic al lui Teofan Cretanul, de care a fost influențat din punct de vedere stilistic.
În anul 1552, el a venit în Tesalia, unde a pictat biserica cu hramul „Schimbarea la Față a Mântuitorului" de la Sfânta Mănăstire „a Marelui Meteor", biserica Sfintei Mănăstiri „Dousikou" (1557) și, mai târziu, biserica Sfintei Mănăstiri „Rousanou" (1560). În anul 1568, acesta a revenit la Athos, unde a realizat o parte din pictura bisericii Sfintei Mănăstiri „Dohiariu".
În afară de picturile murale din lăcașurile de închinăciune amintite, pictorului Tzortzis îi sunt atribuite și o serie de icoane portative.
Elementul caracteristic al tehnicii artistului este preferința pentru culorile întunecate și folosirea de umbre intense și lumini la figurile din picturile murale, care se disting pentru severitatea și formabilitatea lor, astfel încât ele par energice și vii.
Pictura naosului central, a Sfântului Altar și a pronaosului interior ale bisericii Sfintei Mănăstiri „Rousanou" constituie unul dintre cele mai strălucitoare exemple de pictură murală postbizantină din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.
Se observă clar că pictorul are cultură teologică, cunoaște bine frământările și tendințele iconografice ale epocii în care trăiește și caută să-și adapteze picturile și schițele create la lăcașul de închinăciune de dimensiuni relativ mici și cu suprafețe limitate. El a folosit tehnica fresco, în care culorile trebuie aplicate pe suprafața zidurilor înainte de a-și pierde din umiditate. Este, așadar, o tehnica ce necesită rapiditate, exactitate, dexteritate, precum și o echipă bine organizată de meșteri iconari și ajutoare.
Pronaosul interior - Nartexul
De ambele părți ale intrării în pronaosul interior se profilează două nișe de adâncime moderată. În cea din dreapta se află icoana Schimbării la Față a Mântuitorului, iar în cea din stânga icoana Sfinților ctitori Ioasaf și Maxim, ambele realizări ale pictorului Vlasie Tsotsonis din anul 2015.
Aproape pătrat, pronaosul interior are dimensiuni de 4 x 4 metri și e acoperit de o cupolă elipsoidală, sprijinită pe patru arce, de mici dimensiuni.
Pe zidul dinspre nord-est al pronaosului apare Judecata de Apoi, pictură murală ce abundă în personaje. Bineînțeles, ea nu a fost deloc întâmplător așezată acolo, avându-se în vedere că în trecut pronaosul era locul destinat catehumenilor, adică credincioșilor încă nebotezați, drept pentru care icoana servește unui scop bine definit. În dorința lor de a dobândi modele pentru urcușul duhovnicesc și pregătiți de acum să se sacrifice pentru Hristos, catehumenii par astfel a se inspira din exemplele Sfinților Martiri.
Se impune aici să precizăm că, în conformitate cu regulile iconografiei ortodoxe, pe fețele Sfinților Martiri nu trebuie să se distingă expresii de teamă sau durere, la fel cum nici pe fețele călăilor nu trebuie să se întrevadă cruzime sau răutate. Dimpotrivă, toate personajele trebuie înfățișate ca fiind vesele și încrezătoare și cu privirile ațintite către Judecata de Apoi, ca și cum ar înțelege că niciun sacrificiu nu este în van.
În centrul Judecății de Apoi se află scena Pregătirii Tronului lui Dumnezeu, iar de o parte și de alta, Adam și Eva, în genunchi. Mai jos de Tron, în partea stângă și cu o expresie de mulțumire, se află Aproapele, omul de lângă noi pe care l-am ajutat, pe când în partea dreaptă, trist și cu mâna încă întinsă, stă alt semen al nostru, cel pe care nu l-am ajutat. Scena este întregită de cuvintele lui Hristos: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (...) Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică (Mt. 25, 40-46).
Ceva mai sus față de Tron, înspre stânga, sunt zugrăviți Drepții, iar mai jos, în două registre, Raiul. În primul registru apare Maica Domnului înconjurată de îngeri, iar în cel de-al doilea Patriarhul Avraam, ținând la sânul său pe săracul Lazăr și sufletele Drepților, redate asemeni unor prunci, pentru a se sublinia neprihănirea și curăția lor. Primul care intră în rai este tâlharul de pe Cruce, cel răstignit alături de Hristos și care a spus: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta (Lc. 23,42). Păzită de un Înger (un Serafim cu șase aripi), ușa raiului îi este deschisă de către Sfântul Apostol Petru, cu cheia data Sfântului de însuși Hristos.
În partea dreaptă este redat Iadul, cu râul de foc în care se disting laolaltă bărbați, femei, tineri, bătrâni, regi, dar și monahii, cu toții, însă, anonimi. Iconograful pomenește numele doar pentru trei dintre aceștia: Arie, ereticul secolului al IV-lea, bogatul și Antihristul, subliniind, în acest fel, că importanța primordială o are dreapta credință, bineînțeles cea dublată de fapte bune și completată cu iubirea față de aproapele.
Impresionantă, deasupra râului de foc, este și scena Învierii morților. Redate sub înfățișarea unor femei, marea și pământul par aici să restituie oamenilor viața. Este momentul Învierii tuturor oamenilor, drepți și nedrepți laolaltă. Sub râul de foc, sunt zugrăvite pedepsele iadului: viermele neadormit, plângerea și scrâșnirea dinților, tartarul și întunericul cel mai dinafară.
Deasupra luminatorului de la intrarea în naosul principal, au fost pictați trei Îngeri: cel din mijloc ține în mâini balanța Dreptății, cel din dreapta un trident (furcă cu trei dinți), cu ajutorul căruia îndepărtează demonii pregătiți să răpească sufletele, pe când cel din stânga are diferite suluri, pe care sunt notate faptele bune ale celor judecați. De remarcat și faptul că balanța nu este înclinată în partea cu greutate mai mare, respectiv înspre cea cu păcate, arătându-se, în acest fel, plinătatea milei și necercetatele voințe dumnezeiești la momentul Judecății de Apoi.
Pe cupolă sunt redate plastic Laudele, reprezentare iconografică a ultimilor trei Psalmi ai lui David. În centru apare Iisus Hristos Atotțiitorul (Pantocratorul), înconjurat de nouă cete de Îngeri și de pandantivele cu simbolurile celor patru Sfinți Evangheliști. De jur împrejurul acestora sunt zugrăviți tinerii şi fecioarele, bătrânii cu tinerii (Ps. 148,12), care înalță imnuri, preamărindu-L pe Mântuitor. Psalmistul îi surprinde pe oameni lăudând nu doar pe Dumnezeu, ci și creația Sa, animalele, plantele și chiar lucrurile fără viață, precum munții și fenomenele naturale (focul, grindina, zăpada, furtuna etc.), toate acestea fiind redate cu măiestrie de talentatul pictor de icoane, creația și lumea în întregul ei constituind, astfel, dovada de netăgăduit a existenței lui Dumnezeu cel Înțelept!
Pe celelalte trei laturi ale pronaosului se observă treizeci și șase de scene cu Sfinți Martiri, dispuse în registre succesive.
Imediat după intrarea în naosul principal, pe partea dreaptă, a fost amenajat și un mic proschinitar, pe care a fost așezată icoana Schimbarea la Față a Mântuitorului, lucrare aparținând unei monahii din mănăstire, iar pe partea stângă, moaștele Sfintei Varvara și ale Sfinților Pantelimon, Procopie și Modest.
Naosul principal
Naosul principal al bisericii este de tip aghioritic sau athonit, având formă de cruce înscrisă cu cupolă poligonică, sprijinită pe două coloane în partea dinspre apus și pe doi stâlpi pătrați în partea dinspre răsărit. Pe laturile dinspre sud-est și nord-vest ale acestuia se profilează două abside, ce adăpostesc stranile. Datorită înălțimii sale, cupola poligonică domină întreg complexul monahal.
După cum citim pe pisania de deasupra intrării dinspre pronaosul interior în naosul principal, situată imediat sub icoana Adormirii Maicii Domnului, pictura a fost finalizată în luna noiembrie a anului 1560, la o distanță de 30 de ani de la finalizarea construcției, în timpul stăreției ieromonahului Arsenie. Acest preacinstit și dumnezeiesc lăcaș, cu hramul Schimbarea la Față a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a fost pictat cu contribuția, osteneala și pe cheltuiala preacuviosului între ieromonahi și stareț al acestei cinstite mănăstiri, domnul Arsenie, în anul 7069 (anul 1560 după Iisus Hristos), în luna noiembrie, ziua 20, indictionul al IV-lea. În text nu este, însă, precizat numele pictorului iconar.
Picturile murale descriu Ciclul hristologic (cele Douăsprezece Praznice Împărătești, Patimile și Învierea Domnului), Ciclul mariologic (Nașterea și Intrarea în Biserică a Născătoarei de Dumnezeu) și Ciclul hagiologic (Sfinții Protopărinți, Profeți, Asceți, Stiliți etc.).
Deasupra intrării este pictată icoana Adormirii Maicii Domnului, ce include numeroase personaje. În centrul icoanei, se află Născătorarea de Dumnezeu și, deasupra, Iisus, Care primește sufletul ei, înfățișat aici aidoma unui prunc. De jur împrejur se observă mulțime de Îngeri, Apostoli, Sfinți și credincioși îndurerați. De ambele părți ale icoanei sunt pictați Sfinții melozi, adică Sfântul Cosma Imnograful, episcopul Maiumei, și Sfântul Ioan Damaschin, care au alcătuit celebre imne pentru slujbele sărbătorii zugrăvite.
De o parte și de alta a intrării au fost pictați mai marii cetelor cerești, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, în posturi impunătoare, de paznici neadormiți.
Catapeteasma
Din vechea catapeteasmă a bisericii mănăstirii, confecționată din lemn sculptat și aurit, care despărțea cândva naosul principal de Sfântul Altar, se mai păstrează astăzi doar secțiunea superioară, cu icoane aparținând, cel mai probabil, aceluiași iconar, precum și vechea ușă împărătească, pe care este pictată scena Bunei Vestiri. Furată undeva pe parcursul anului 1974, când mănăstirea a rămas nelocuită, secțiunea inferioară a catapetesmei a fost înlocuită și completată abia în anul 2017.
În același an, pe stâlpul pătrat dinspre nord-est al lăcașului de închinăciune, pictorul Vlasie Tsotsonis a pictat-o pe Maica Domnului alături de cei doi ctitori, Sfinții Ioasaf și Maxim, care cu evlavie îi aduc, ca ofrandă, o copie a mănăstirii pe care ei au ridicat-o, dând, în felul acesta, monahiilor posibilitatea de a duce asociativ în mintea lor îndemnul inspirat la viață cenobitică al Sfinților ctitori: Să stați toți uniți întru iubire și adevăr, ca un suflet în multe trupuri, dar nu cu multe păreri.
Pe catapeteasmă au fost așezate, astăzi, și două icoane ale lui Iisus Hristos, lucrări ale pictorului de icoane Constantin din localitatea Pyli, datând din anul 1779. Într-una dintre acestea, Iisus este înfățișat ținând într-o mână o Evanghelie deschisă, în timp ce cu cealaltă mână binecuvintează. Cea de-a doua icoană prezintă scena Schimbării la Față a Mântuitorului. Pe ambele se poate distinge semnătura, cu caractere latine, „Knat Porta", aparținând iconarului Constantin din fosta localitate Porta, adică din satul Pyli, județul Trikala. Lucrare a aceluiași pictor este și icoana Sfântului Ioan Botezătorul, înfățișat în chip de înger.
Sfântul Altar
În Sfântul Altar, acolo unde se săvârșește Dumnezeiasca Euharistie, picturile murale au mesaj dogmatic și euharistic.
Astfel, lângă proscomidiar, în genunchi și fără aură pe cap, este înfățișat un monah în timp ce tămâiază. Cel mai probabil este vorba despre ieromonahul Arsenie, egumen al mănăstirii la mijlocul secolului al XVI-lea, pomenit în pisania picturii murale a naosului, ca binefăcător al sfântului lăcaș de închinăciune.
Picturi murale din Sfântul Altar: ciclul euharistic.