Despre mănăstire

Sfânta Mănăstire „Rousanou" sau „Sfânta Varvara", cum mai este cunoscută, se află pe drumul dinspre vest ce trece prin localitățile Kalambaka și Kastraki și sfârșește la stâncile de la Meteora. A fost construită pe o stâncă înaltă de aproximativ 60 de metri, la o altitudine de 484 de metri față de nivelul mării. Dependințele mănăstirești acoperă întreg platoul de pe vârful masivului (500 m2), profilându-se asemeni unei terminații firești și îmbinând armonic componentele naturale cu materialele de construcții folosite.

De jur împrejurul mănăstirii se întinde Pădurea de piatră a Meteorelor, cu Sfintele Mănăstiri. Astfel, spre nord, se înalță Sfânta Mănăstire „Varlaam", iar în spatele acesteia Sfânta Mănăstire „a Marelui Meteor". Către nord-vest, pelerinul va observa Mănăstirea „Sfântul Nicolae Anapafsas", iar înspre sud-est Mănăstirile „Sfânta Treime" și „Sfântul Ștefan".

De la balconul dinspre nord al Sfintei Mănăstiri „Rousanou", pelerinul poate zări și ruinele altor mănăstiri, precum cele ale Sfintelor Mănăstiri „Pantocrator", „Prodromu" și „Sfânta". Îndreptându-și ochii spre sud, privirea pelerinului va cădea pe Temnițele Monahilor (cunoscute și ca Doamna Temnițelor), de pe masivul stâncos numit Stâlpul Kalambakei (gr. Stagon). Stâncile de aici sunt cunoscute sub numele de Koumaries, Paleokranies și Lianomodia, pe acestea ființând cândva Schiturile cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Eustatie" și „Sfinții Taxiarhi" (adică „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil"). Tot aproape de Sfânta Mănăstire „Rousanou" funcționa cândva și Schitul lui Calistrat și Chilia cu hramul „Sfântul Apostol Pavel", a căror poziționare exactă nu ne este, însă, cunoscută. Pe latura dinspre est a mănăstirii, privirea pelerinului va cădea pe stânca Psaropetra (Piatra peștelui), care oferă o panoramă impresionantă asupra întregului complex de la Meteore.

Nu cunoaștem cu exactitate motivul pentru care mănăstirea aceasta a fost numită „Rousanou". Este foarte posibil ca așa să se fi numit vreun monah nevoitor pe această stâncă sau ctitorul primului lăcaș de închinăciune de aici, ridicat undeva pe parcursul secolului al XIII-lea sau al XIV-lea.

Primă mărturie scrisă referitoare la numele de „Rousanou" o avem din așa-numita Epistolă istorică sau Cronica Meteorelor, redactată puțin după luna august a anului 1529, document în care se vorbește despre Mănăstirea Rousanou, care fusese părăsită de viețuitori cu doar câțiva ani în urmă.

În documentele oficiale din deceniul al III-lea al secolului al XVI-lea, mănăstirea este amintită tot cu numele de „Rousanou", ceea ce înseamnă că și în perioada premergătoare fusese cunoscută sub aceeași denumire. Între anii 1527-1529, pe vremea când frații Ioasaf și Maxim alegeau să se nevoiască pe stânca abruptă de la Meteora, aceasta era deja cunoscută ca stânca lui Rousanou.

Cândva a fost formulată și ipoteza conform căreia numele de „Rousanou" ar proveni de la „Arsenie" (în limba greacă, declinarea în genitiv a substantivului propriu ar putea constitui o explicație plauzibilă). Fost egumen al mănăstirii, ieromonahul Arsenie este însă pomenit, pentru prima oară, abia în anul 1560, pe când numele de „Rousanou" se consacrase deja cu mult timp înainte.

În anul 1859, Teodosie, egumen al Sfintei Mănăstiri „Rousanou", îi făcea cunoscută pelerinului rus Porfirie Uspensky, arhimandrit cunoscător al limbii grecești, o ipoteză conform căreia mănăstirea ar fi fost ridicată de doi tineri nobili ruși, care sosiseră aici din îndepărtata lor patrie, cu mulți ani în urmă, fără a se cunoaște, totuși, data exactă. Conform ipotezei, se pare că cei doi se instalaseră inițial pe o stâncă din apropiere, mai joasă, cunoscută azi sub numele de Vechiul Rousanou. Mai târziu, însă, cei doi s-au mutat pe stânca mai înaltă, cea pe care ulterior s-a construit Sfânta Mănăstire. Uspensky a respins această ipoteza, fiind de părere că ctitor al celei dintâi mănăstiri ar putea fi unul dintre locuitorii satului Rousani, de pe întinderea Câmpiei Tesaliei, de la care aceasta și-ar fi luat numele.

Demn de remarcat este și faptul că numele „Rousanos" este întâlnit în diferite regiuni ale Greciei, fie ca nume de botez, fie ca nume de familie (vezi, de exemplu, Pahomie Rousanos).

De asemenea, cuvântul „Rousanou" ar putea proveni și de la termenul grecesc „rousos" (lat. Russus > ital. Rosso = roșu), care se poate traduce cu roșcat, blond roșcat, roșiatic, blond aprins. Astfel, este foarte posibil ca denumirea să aibă legătură cu straturile roșiatice ce se observă pe stâncă, în special atunci când aceasta este privită dintr-un anumit unghi și la anumite ore ale zilei. De altfel, cuvântul „Rousanou", ca nume de botez sau de familie, are ca etimologie tot cuvântul grecesc rousos (roșu).

Alte denumiri asemănătoare, care se pare că își au originea tot în trecutul îndepărtat (vezi, în limba greacă, „a lui Rousanis", „a lui Rousianou", „a Rousanilor", „a lui Rousami sau Orsamo", „a lui Arsanou sau a lui Arsan"), se datorează unor declinări și paretimologii sau unor abateri dialectale la momentul întrebuințării cuvântului în graiul local din Tesalia.

Mănăstirea are, însă, și hramul „Sfânta Varvara", în cinstea Sfintei Mari Mucenițe cu același nume din secolul al III-lea. Nu cunoaștem cu exactitate perioada în care mănăstirii i-a fost adăugat acest hram. Cel mai probabil acest lucru se întâmpla după anii 1744/1745, atunci când mănăstirea a intrat în posesia unor moaște ale Sfintei Varvara (capul), moaște dăruite acesteia de către un pelerin evlavios, ca podoabă de cinste. Mănăstirea adăpostește chiar și o mică icoană făcătoare de minuni a Marii Mucenițe.