Începând cu anii 1990, accesul în mănăstire se face pe latura dinspre nord-vest. Până atunci, intrarea se făcea pe latura dinspre est, aflată în punctul cel mai de jos al stâncii, unde se ajungea cu ajutorul unei scări suspendate și a unei plase, acestea fiind timp de secole singurele mijloace care asigurau accesul în mănăstire, după cum aflăm din diferite mărturii, în special din cele ale pelerinilor străini care au vizitat mănăstirea pe parcursul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea.
De îndată ce pelerinul ajunge în fața mănăstirii, privirea lui cade pe grădina îngrijită și plină cu flori de sezon, străjuită într-un colț de un pin impunător. Cum era de așeptat, priveliștea provoacă buna dispoziție a pelerinilor care, în ciuda celor 206 trepte, se încumetă să continue urcarea spre mănăstire, nu fără efortul de rigoare. Scările late și băncile de lemn îi oferă, însă, vizitatorului ocazia de a-și trage răsuflarea în timp ce trece printre copacii înfrunziți, la umbra stejarilor și a plantelor de tisa.
După ce urcă suficient, pelerinul mai are o surpriză. Pentru a ajunge la destinație, trebuie să treacă peste două podețe. Trecând, însă, peste primul dintre acestea, ușor înclinat, nu rezistă să nu se oprească și să admire straturile și glastrele cu flori de o deosebită varietate: trandafiri, begonii, nalbe, caprifoi, iasomie și, bineînțeles, mult busuioc, care nu lipsește din niciun cămin grecesc, cu o cruce din flori în mijloc. De acum, pelerinul nu mai are nicio îndoială. Spiritul gospodăresc și grădinile stau mărturie: această mănăstire este una de maici.
Urcând alte trepte, pelerinul ajunge pe o stâncă mai joasă, pe care cel mai probabil primii ctitori își amenajaseră cândva primul lăcaș de rugăciune, cunoscut ca „Vechiul Rousanou". Întreaga suprafață a stâncii este înconjurată de un zid circular, pe latura dinspre nord-vest a căruia flutură cu mândrie un steag grecesc și unul bizantin. Înainte de a urca ultimele trepte, pelerinul are acum ocazia să se odihnească și, totodată, să admire peisajul care îi taie respirația. Urmează cel de-al doilea podeț, mai mic decât primul și drept, iar pelerinul, în sfârșit, ajunge în pragul mănăstirii.
Intrând pe poarta principală, el va întâlni un culoar strâmt, lung de câțiva metri. În stânga, se va observa vechea poartă de lemn, de acum mâncată de carii, cu cheia ei uriașă, dar și mecanismul scripetelui, cu plasă sau coș, care în trecut aducea în mănăstire deopotrivă oameni și provizii. În afara unui balcon de mici dimensiuni, toate clădirile mănăstirii sunt protejate de un acoperiș plat, singura variație fiind cupola lăcașului de închinăciune, ușor înălțată.
Avansând spre latura estică a bisericii, pelerinul va observa clopotul și toaca, care, cu sunetul lor dulce și armonios, cheamă maicile la rugăciune, la ascultare, la tăcere. Înspre nord se înalță clopotnița, construită în anul 1995 din piatră calcaroasă.
De pe terasa de lângă clopotniță, pelerinul se va bucura de priveliște, observând cu această ocazie și multe dintre mănăstirile de la Meteora, refăcute sau încă în ruine.
Coborând câteva trepte înspre vest, pelerinul intră într-un spațiu al pioșeniei, cu tavan jos din lemn, sprijinit în bârne groase. Este nartexul exterior al bisericii, care-l anunță pe pelerin că urmează să acceadă în lăcașul de închinăciune. În partea stângă se află icoana Scării. Este vorba despre Scara virtuților, pe care monahii, ajutați de îngeri, urcă în timp ce luptă cu demonii. Unii dintre aceștia reușesc să răzbată, ajungând la Hristos, Care le așază pe cap cununa de lauri, pe când alții, chiar și de pe ultimele trepte, se prăbușesc în iad. Acesta este momentul în care pelerinul are ocazia să mediteze la propria lui situație sufletească și să-și reconfigureze traiectoria urmată.
Tot pe latura stângă, de pe o catapeteasmă artistic lucrată, ne întâmpină și protectoarea mănăstirii, Sfânta Mare Muceniță Varvara.
Drept în față, pelerinul va observa câteva spații special amenajate, în care, începând cu anul 2014, au fost expuse diferite odoare ale mănăstirii, cum ar fi unele dintre vechile icoane. Cea mai veche și mai impresionantă dintre acestea este icoana lui Iisus Hristos pe Tron, ca Împărat al împăraților și Mare Arhiereu, produs al Școlii cretane și, probabil, operă a pictorului Teofan Cretanul, datând din secolul al XVI-lea.
